MEP România

   Pentru problematica specifică a Uniunii Europene deținem Directoratul pentru România a programului Model European Parliament. Timp de o săptămână tinerii participanți lucrează în comisii după modelul Parlamentului European cu tematica acestora și elaborează rezoluții ce oferă rezolvarea unei probleme actuale a Uniunii Europene. Întreaga săptămână este organizată pe zile după cum urmează:trei zile de lucru pe comisii, o zi pentru activități de lobby și două zile de Adunare Generală, unde se prezintă și se votează eventuale amendamente și rezoluția realizată de tinerii participanți. În acest interval de timp este prevăzută o întâlnire la Ambasada României,activități de lucru în echipă, vizitarea unor obiective culturale și o seară culturală. De menționat că la acest program paticipă tineri din 32 de state europene cu delegații de câte 5 tineri cu vârste cuprinse între 15-19 ani,elevi de vârstă liceală iar cazarea este în familii gazdă. Programul are o vechime de 30 ani și până ăn prezent a organizat 47 de sesiuni internaționale. De amintit că programul are o sesiune regională, 2 internaționale și două naționale în fiecare an calendaristic.